Mișcarea „indignaților” a deschis o bancă de alimente pentru imigranți și spaniolii afectați de sărăcie

Mișcarea indignaților a deschis o bancă de alimente pentru imigranți și spaniolii afectați de sărăcie
Publicat: 14/06/2012, 16:12
Actualizat: 14/06/2012, 16:12

Mișcarea „indignaților” din Spania a înființat o bancă alimentară, pe o stradă din cartierul Usera, în sudul orașului Madrid, de unde imigranții și spaniolii afectați de sărăcie se aprovizionează cu cartofi, morcovi și fructe, relatează AFP.

„De aici mă aprovizionez cu fructe și legume. Este un ajutor enorm, mărturiseșe Jhenny, o imigrantă de origine ecuadoriană în vârstă de 35 de ani, așezată pe un scaun în mijlocul sacilor de plastic plini cu provizii.

Nu este o organizație de caritate, nici a Bisericii Catolice, care distribuie alimente, ci una a militanților „indignați” întrucât de la apariția lor, în urmă cu un an, după ocuparea piețelor și marile manifestații din primăvara lui 2011 pentru a denunța consecințele crizei economice, „indignații”, mult mai discreți, s-au lansat în această acțiune socială pe tot teritoriul Spaniei.

„Încercăm să creem o economie mai durabilă și mai dreaptă”, explică Diego Gutierrez, un militant care urcă un sac cu cartofi într-o camionetă, donație de la un magazin aparținând unui cuplu de români.

Optzeci și două de familii s-au înscris la banca alimentară din Usera, care funcționează fără nici un ajutor extern. În fiecare vineri, între 20 și 25 de persoane vin aici să ia alimente, printre care si Jhenny, menajeră cu jumătate de normă, al cărei soț nu are de lucru de un an. Ea economisește astfel circa 60 de euro pe lună. „De banii aceștia pot cumpăra haine și încălțăminte pentru cei doi copii ai mei”, declară ea.

De cealaltă parte, comercianți din cartier, care au ei înșiși probleme uneori, donează alimente.

Raul Barbero, în vârstă de 41 de ani, proprietar al unui magazin de fructe, își amintește că „timp de doi ani nu a avut nimic de mâncare. Dacă fiecare ar da câte puțin, se adună mult”, a declarat acesta donând caise, cireșe și alte fructe voluntarilor care se ocupă de colectare.

O dată pe lună „indignații” din Usera organizează o bursă de schimburi, unde se pot schimba haine pentru jucării, cărți sau mobilă. Dar unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale lor este o cooperativă care oferă servicii sanitare sau de zugrăvire, folosind șomeri, care are în total 230 de salariți organizați în trei echipe la Madrid.

Cooperativa va începe de asemenea să producă săpun și bere, cu scopul de a înființa sucursale în toată Spania.

În opinia lui Arturo de Bonis, fost șef al proiectului Băncii Mondiale în Africa, în vârstă de 55 de ani, unul din fondatorii proiectului, „indignații” au evoluat pentru că oamenii au înțeles „că numai protestele nu vor fi suficiente pentru a schimba situația”. „Acest gen de inițiativă se va desfășura în continuare, întrucât oamenii văd că sistemul nostru economic nu funcționează”, adaugă acesta.

Într-o țară în care unul din patru oameni din populația activă este șomer, „indignații” au găsit un teren fertil pentru acțiunile lor: comandouri anti-expulzare, relocarea familiilor fără adăpost, ajutor juridic în domeniul drepturilor privind lucrul.

La Madrid, aceștia au creat de asemenea „bănci de timp”: aici timpul devine o monedă, permițând plata unor servicii, de la reparații de biciclete la servicii de tuns. Pentru fiecare oră donată, „clientul” poate primi serviciu pentru o oră. Toate serviciile au același preț: o oră la coafor echivalează cu o oră la kinetoterapie.

„Oamenii își pot îmbunătăți calitatea vieții fără a cheltui bani”, explică o învățătoare în vârstă de 59 de ani, care participă la o „bancă de timp” în Retiro, un cartier din Madrid, aparținând clasei medii.

Acțiunea creează de asemenea relații de vecinătate. „Vecinii voștri pot fi prietenii voștri”, mărturisește Isabel Perez, consultant în energie solară în vârstă de 47 de ani, mamă a doi dopii, care participă la banca de alimente din Usera.

Clava Ungureanu, [email protected]

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la...
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu...